din ogradă

thor muschi peste muschi

Eu și Thor

Mă uit ieri la Thor cu fiică-mea.

– Oau, oau, ce mușchi are Thor!

I-a dat regizoru’ textila jos de pe bust la gagiu, de nu mai încăpeau pectoralii în ecran.

– Da, pui, așa ca tati.

Se uită fiică-mea la mine pe sub sprâncene, se mai uită o dată la televizor și-mi răspunde:

– Nu, tati, ai lui sunt mai mari, că ai lui se văd.

De rușine, în dimineața asta am băgat trei, repet, trei flotări întregi. Plus am scos din watchlist-ul HBO Thor, Captain America și Hulk. Na!

Eu vs Carantină

Eu vs Carantină? Pffff, parfum.

Nenicule, pe mine trebuie să ma tragi cu lanțul ca să ies în oraș și-s la fel de sociabil ca o fantomă de pustnic tibetan. Mă afectează carantina fix cum mă afectează un atac cu eclere proaspete, de vanilie, cu ciocolată belgiană pe deasupra.

Ieri însă…

Pun de-o pâine, hopa, drojdia e pe terminate. Două plicuri mai avem și, deși în urma unei intervenții strategice am înțeles că pleacă un transport blindat spre noi săptămâna viitoare, direct de la producător, nu pot să contez 100% pe asta.

Nu-i nimic, apă și făină e, pot să-mi cresc drojdia singur. Asta înseamnă că-n fiecare zi, dimineața și seara, trebuie să hrănesc un borcan. Nu-mi ajung alea trei mâțe care-mi zgârâie ușa cât îmi fac cafeaua, de-mi strică tot cheful matinal… iar dacă uit vreo tură de hrănire, moare drojdia, că proasta nu știe să se milogească de vecini.

Ok, bilețel pe frigider ”Hrănește-o pe Maia” și alarme pe telefon.

Afară-i primăvară de Dorna, -10 noaptea, aproape plus ziua și mai ține așa vreo săptămână două. De asta copăceii cumpărați acu vreo lună pentru grădină stau în casă, sub scări, la întuneric. În carantină cum ar veni.

Și ce fac ăia doi peri? Înfloresc. Așa, împachetați de iarnă, cu rădăcinile în folie cu rumeguș și restul în sac. Bă, ești nebun? Nu că le-a dat mugurașu pe alocuri, ci au înflorit așa.. a la Olanda.

E primul lor an în care leagă fruct. Dacă n-o fac, să simtă ei acolo o pară mică-mică, la anu o s-o ia de la capăt, în loc să-mi facă 4-5 pere zemoase, o să-mi facă o cireașă amară, că așa e tot timpul primul fruct.

Na, ok. Scriu bilețel pe frigider ”Du perii la fu… polenizat” în alea trei ore de amiază când temperatura sare peste zero. Să nu-i uit afară să înghețe, că proștii nu știu să se bage singuri la cald. Abia acum apreciez cele 3 pisici la adevărata lor valoare.

Albine? Am văzut una singură săptămâna trecută, era fixă, perfect fixă într-un cub de gheață de sub burlan. În aia-mi pun toate speranțele.

Și de parcă n-ar fi fost de-ajuns schimbările astea complet imprevizibile de program, mai vine și fiică-mea la mine s-o ajut cu lecția. Când am auzit-o, mi-a picat cerul în cap, am simțit că mi-am trădat neamul și sfintele tradiții în cel mai cumplit mod posibil.

Halal educație, nici dac-o învățam să ardă steagul nu era atât de rușinos. Cum să te întrebe pe tine, tată român, descendent aproape direct din Țepeș și Ștefan, copilul tău propriu și personal asta:

Tati, la ce folosește mălaiul?

Întrebarea a cincea de pe fișă, mi-o arată cu mânuțele ei. Îți dai seama dacă era vreun concurs și nu temă acasă? Păi o depunctau pentru următorii 5 ani să nu știe tocmai ceva atât de esențial.

Ok, să nu se mai întâmple. Scriu afiș mare pe frigider ”Foarte important! Mălaiul se folosește la mămăligă.

Dacă merge tot așa, rămân fără loc pe frigider și fără o secundă să-mi văd de introvertirile mele și-ncep să-i înțeleg și eu pe ăștia care se urcă pe pereți.

PS. Da cu pizza ce-i? Nimic, din patriotism am pus telemea în loc de parmezan. Și că numa asta era-n frigider, dar în principal din patriotism. Mălai tot n-am pus.