Doi virgini și-o pătură

Nu dorm toată noaptea. Mă întorc de o mie de ori ba pe dreapta, ba pe stânga, și degeaba încerc să număr oi, că imediat îmi apare în minte un berbec care le prinde înainte să sară gardul și ce le face… zorii mă găsesc cu ochii crăpați și-o privire la fel de leșinată ca a oilor din numărătoarea mea, după ce le executa berbecul nărăvaș.

Auzindu-mă atât de matinal, bunicul crede că merg la pescuit și mă anunță triumfător că mi-a fiert mămăligă de cu seară. Dragul de el, n-are de unde să știe că Sabina m-a făcut să uit complet de undiță. Nu vreau să-i stric bucuria, așa că bag și mămăliga în rucsac, lângă pătură, apă și ciocolată, că săpun nu mi-a trecut prin cap să iau.

Ajung în spatele stadionului cu cel puțin o oră mai devreme, de nici greierii nu s-au trezit încă, să râdă de mine cum merg în cerc de năuc. Greu mai trece timpul când aștepți singur, tu cu melcii din iarba udă. De curiozitate, mă chinui să aud o melcoaică chițcăind că vrea sex, cum am citit eu la National Geographic că fac. Nimic, cred că-s în post.


”Aștepți de mult?”

Sabina sare veselă peste o tufă de scai și mie îmi trece din nou pulsul de milion. E îmbrăcată în rochiță, iar răcoarea dimineții îi face pielea de găină și-i întărește sfârcurile. Mă uit la moțul sânilor ca motanul la lăptic și simt mișcare bruscă de trupe sub fermoarul blugilor. Se lipește de mine și sfârcurile ei înghețate îmi frig pieptul până la inimă. Ne înnodăm într-un sărut infinit, până rămânem fără aer și tremurăm de dorință. Eu sigur tremur de dorință, la ea s-ar putea să fie doar frig, abia acum soarele începe să prindă putere.

”Mergem?”


Cărarea e năpădită de buruieni și abia se vede printre tufe, boscheți și crengile salcâmilor care atârnă până jos. Nimeni nu se bagă acolo fără să pună un pariu, fără să fi pierdut unul sau fără să lucreze la ACET și să trebuiască să controleze ceva la conductele de apă din capăt.

Eu intrasem de două ori, la vânătoare de sturzi, inamicul public al cireșilor din tot orașul. Câștigasem ambele pariuri și eram singurul băiat din gașcă cu palmares perfect împotriva spurcăciunilor tuciurii. Sabina știe locul, știe poveștile, știe și de iscusința mea vânătorească, dar n-a fost niciodată cu noi înăuntru. Zic înăuntru pentru că, fiind atât de rar umblată, cărarea e acoperită de o boltă groasă și țepoasă din crengi de salcâm, îmbrăcate cu tot felul de buruieni agățătoare și lipicioase. Sincer, poate să fie și intrarea în iad, câtă vreme Sabina merge cu mine, mă bag și-acolo.


”Ce fain e, ca un tunel în pădure. Uite, și tavanul e înflorit.” ”Mai încet, Sebi, fără zgomot.”

Eu pășesc ca pe ace, cu ochii în patru, gata de luptă. Mi s-a liniștit și erecția, știe și cel mic că nu-i de joacă cu nebunele alea de păsări. Ea se ține de mine zâmbind, trage de floricele, calcă pe crengi uscate, n-are-o grijă. După câteva minute, găsesc loc de pus pătura între doi aluni tineri și respir ușurat, nu trebuie să mergem mai departe spre inima împărăției blestemaților.

”Vai, cât periculos a fost…”, șoptește Sabina și se așează pe pătură. Mă ia peste picior, dar îi simt în voce un tremur neobișnuit și când mă uit la ea își coboară nesigur privirea. Atunci mă lovește în moalele capului realitatea. Ocupat să nu trezesc apocalipsa sturzilor, am uitat pentru câteva clipe de misiunea principală.

Doi virgini și-o pătură. Ăsta-i un titlu de film cel puțin la fel de bun ca Terminator. O înțeleg imediat pe Sabina, cu toată genetica mea de mascul în călduri, tot mă iau emoțiile. Stă întinsă, cu capul ușor ridicat pe umărul drept, părul despletit peste marginea păturii și rochița lăsată așa cum s-a tras singură când Sabina s-a așezat.

Simt o presiune familiară în fermoar și emoțiile mi se amestecă în stomac cu tone de dorință, oceane de poftă și, culmea, câteva picături de frică. Un gând nou prinde rădăcini undeva prin spatele urechilor: bă, dacă nu ești bun? dacă te faci de râs? dacă ești praf și pulbere și strici fata? dacă din cauza ta n-o să mai vrea sex niciodată în viața ei? Sigur fix asta îi trece și ei prin cap acum, de asta se uită pe lângă mine. Îmi tremură mâinile când scot apa și ciocolata din rucsac, probabil de aia și răstorn mămăliga lu bunicu în iarbă.

”Ce romantic, ai adus mămăligă.” ”Ei și tu, au crezut că merg la pește și…” ”De ce miroase așa?”, se trage lângă mine și inspiră lung. Un parfum dulce de vanilie ne învăluie într-o îmbrățișare moale. Când află că e de la mămăligă, c-așa-i place crapului, Sabina râde până-i dau lacrimile. Frumoasă e fata asta când râde, cu ciocolată între dinți, părul lăsat să curgă liber și ochii mai verzi ca de obicei de la cum frunzele alunilor își trimit culoarea în ei. În clipa aia, cred că știu ce înseamnă iubire.


Îi feresc părul de pe față, c-așa am văzut în filmele la care se uită maică-mea, și-o trag spre mine. Ne sărutăm minute lungi până mâna începe să-mi coboare încet de pe spatele gâtului în gropița dinaintea claviculei și mai jos, până urcă pe coama sânului și… degetul mic mi se împiedică de țumburucul sfârcului. Un val de căldură mă izbește dinăuntru spre afară, între picioare se ridică uriaș titanul orb, tare ca o rangă, ar putea fi cric la tanc, și mintea mi se golește. Corpul nu mai e al meu, am predat comanda Amiralului Erecție.


Palma mi se face căuș cu sfârcul fetei în mijloc, îi cuprinde sânul și strânge. Nu știu de ce primul impuls e să strângi de țâță ca de o minge anti-stress, dar ăsta-i ordinul pe care-l dă Amiralul. O împing până se lasă pe spate și-o acopăr cu săruturi pe gură, pe gât, pe piept, atât cât mă lasă decolteul. Gâfâi ca o oală sub presiune și-mi lipesc blugii de șoldul ei, să știe ce-o așteaptă. Mâna mi se desprinde cu greu de sân și coboară… coboară… coboară… îi ating în treacăt buricul și Sabina oftează ușor. Îi prind oftatul c-o mușcătură moale de buze și degetele vânează capătul de jos al rochiei. Îl găsesc.

Mâna mi se strecoară pe sub materialul vaporos și urcă… urcă… urcă pe interiorul coapsei până între picioare. Degetele pipăie flămând satinul chiloților, îl strâng, îl fugăresc, se ceartă cu asprimea părului de sub, alunecă singure sus-jos, dreapta-stânga, îmi tremură furnicături din burice lor până-n șina spinării. Amiralul Erecție mușcă turbat din fermoar. Apăs încet sub bolta pubisului, în adâncitura domoală și fierbinte. Sabina geme și începe să-și ridice ușor fesele de pe pătură în ritmul apăsărilor mele. Își depărtează picioarele și respiră sacadat. Îi prind sfârcul stâng între buze, cu pânza rochiei cu tot, și-l strâng, sug, chinui cu limba până-i ud și tare ca o măslină.

Gemetele Sabinei pornesc un motor neștiut în mine, care-mi mișcă fundul înainte și înapoi fără să vreau. O ciocănesc cu erecția în coaste ca ciocănitoarea după vierme. Când și-a despărțit picioarele, mi-a eliberat mâna din presiunea pulpelor și-acum pot să-i feresc chiloții într-o parte. Degetele mi se strecoară pe sub banda îngustă și-o mută dintr-o mișcare. Frământ înnebunit goliciunea fierbinte și simt unghiile fetei săpându-mi în spate.

Are ochii închiși, obrajii roșii, pielea-i lucește, buzele-i freamătă și tot corpul îi zvâcnește de dorință. Palma mi se sudează între picioarele fetei, strivindu-i părul scurt și negru. Degetul mijlociu găsește intrarea strâmtă și alunecă încet înăuntru. Un geamăt lung îi iese printre buzele mușcate, se arcuiește cu sânii spre cer și strânge boț în mâini pătura. Mă ridic în genunchi, cu dreapta pulsându-i între picioare și-mi desfac cu cealaltă mână blugii. Amiralul îmi întinde cort din chiloți, imediat ce trag fermoarul în jos.

N-apuc să-l eliberez mândru în vânt, că un țipăt îmi sfredelește timpanele. Îngheț. Sunt c-o mână-n fată, c-o mână în elasticul chiloților mei, în genunchi, cu urechile ciulite. Arăt ca o suricată pusă de șase la o orgie.

La o secundă după primul țipăt de alarmă, se dezlănțuie iadul. Copacii tremură în jurul nostru sub mii de bătăi din aripi, aerul se umple de țipete ascuțite ca creta pe tablă, cerul se întunecă de pene negre-albăstrii. Sabina deschide ochii speriată și pupilele i se micșorează îngrozite.
Nu știu ce-a alertat sturzii, gemetele fetei sau aroma vanilată a mămăligii, dar unul dintre ei, probabil un castrat ciudos, sunase alarma. Acum, tot stolul își apără teritoriul, iar dușmanii suntem noi, cei doi virgini și pătura. Zeci de fulgere negre zbârnâie pe deasupra, iar eu știu bine ce urgie urmează.

N-a mai rămas nimic din glumele curajoase ale Sabinei, nici din gemetele excitate, doar Amiralul Erecție pare nederanjat de atacul iminent. Cu blugii trași deasupra genunchilor și o coadă de lopată între picioare, nu e ușor să sar în poziție de apărare. Ca un pinguin pe banda de alergare.

Valul întâi vine prin crengile alunului din dreapta. Cinci-șase sturzi zboară torpilă fix spre noi, în timp ce împrejur alte câteva zeci se rotesc sub frunze, gata de picaj. Oricine a văzut filme de groază cu păsări, știe că-s mult mai înspăimântătoare decât orice fel de zombie. În primul rând pentru că zboară, în al doilea rând pentru că-s rapide ca naiba.


Sabina țipă de-a binelea și-și acoperă fața cu palmele. Eu apuc mămăliga, o fac scut, parez primele două lovituri ca un gladiator, sar ca un leopard și pe-al treilea sturzoi îl pleznesc cu toată puterea drept în cioc. Cred că i-a intrat mămăligă prin gât până-n fund, la ce bucată și-a luat. Mare greșeală. Scutul de mălai vârtos s-a făcut bucăți și m-a lăsat cu mâinile goale. Mai mult, văzându-și fratele violat cu mămăligă vanilată și proiectat de lovitură într-un boschet țepos, unde stă leșinat cu cracii în sus, ceilalți sturzi se dezlănțuie. Plonjează toți odată spre noi cu ghearele răsfirate și stomacul încordat.


”Vaaaaaiiiii”, țipă Sabina, își îngroapă din nou fața în palme și se întoarce pe burtă.

Nu pot s-o las pradă bestiilor, nu pot să-i văd frumusețea mânjită de zburătorii diavolului. Mă arunc peste ea, noroc că Amiralul Erecție s-a liniștit în sfârșit, altfel cine știe ce pățea fata; apuc un colț de pătură și-o trag peste noi. Abia reușesc să-mi acopăr juma de umăr. Sturzii seceră aerul ca gloanțele. Știu ce gândiți: ciocuri ascuțite săpând adânc în carne, gheare ca lama de ras crestând izvoare de sânge – dar nu, păsările astea sunt mult mai diabolice de-atât. Sturzii de felul lor nu atacă trupul omului ci direct spiritul, vor să-ți răpească demnitatea pentru totdeauna.

Atacul lor, temut de toate civilizațiile planetei, dăruit de însuși zeul războiului la-nceputul lumii, este unul căcăcios. Când ajung la câteva palme de inamic, bombardierele nemiloase deschid porțile curului și trimit bombe diareice cu viteza luminii spre țintă.

Știu că n-am scăpare. O strâng pe Sabina sub mine, închid ochii, îmi fac cruce cu limba și-mi iau la revedere de la viața cum o știam până atunci, ferită de atingerea demonilor mâncători de cireșe. Țipetele păsărilor se unesc într-un burghiu sonic zdrobitor de timpane, aripile se strâng pentru viteză și stolul se transformă în tir de mitralieră. Dau drumul la bombe, șuieră prin aer ca grindina de mai. Mă lovesc din toate părțile, fără milă, fără jenă, fără remușcări.

Fleoșc! Fleoșc! Fleoșc! Spatele mi-e cald, ud și cleios.

Fleoșc! Fleoșc! Fleoșc! Nu mi-am tras blugii până sus, chiloții primesc lovitură după lovitură în plin. Diareea blestemată începe să-mi frigă pielea, e jumătate împuțenie, jumătate acid.

Fleoșc! Fleoșc! Fleoșc! Tirul urcă spre cap. Umărul stâng și gâtul îmi primesc următoarea salvă. Mirosul îmi umple nările, stomacul mi se revoltă. Nu din nou, Doamne, nu din nou căpitanul Vomilă.

Fleoșc! Fleoșc! Fleoșc! Găinațul iadului curge râuri prin părul meu întunecat ca mura coaptă. Nuuuuu! Pleoșc! Drept în ureche. Simt cum se prelinge înăuntru, vorba profului de istorie – rahat, bă, rahat ai în cap, nu minte.

Sabina nu zice nici pâs, ori n-o mai aud eu din cauza găinațului de pe timpan. Nici nu mișcă, poate a leșinat de la miros, de ăsta nu pot s-o apăr. Doar două secunde s-au dezlănțuit sturzii peste noi, dar cred că n-au fost la budă de-o săptămână. Pielea îmi arde oriunde m-au atins, adică peste tot; din păr îmi picură acum pe frunte; abia îmi țin voma în gură de mai are puțin și-mi iese pe nas. Ai văzut vreodată o mașină uitată sub un copac cu porumbei? Așa arată acum decorul de la doi virgini și-o pătură.

E liniște absolută. Se aude doar cum fermentează îngrășământul pe noi. Vântul nu mai bate deloc, s-a speriat când a dat de aromă, furnicile s-au îngropat adânc în mușuroaie, orice mișcare a înghețat în colțișorul nostru de nebunii, toată viața și-a luat tălpășița de-acolo. Numai noi doi și chestiile cu rădăcini au rămas pe loc.

”Gata?”

Sabina își găsește vocea. Sar într-o parte s-o eliberez, îmi scuip și sufletul din mine în boscheți și după aia mă întorc să văd dimensiunea dezastrului. Locul arată de parcă s-ar fi căcat un elefant acolo, iar după ce față face fata când mă vede, eu arăt de parcă m-ar fi căcat fix același elefant.

”Oau, o să ai noroc toată viața”, suspină cu invidie fata, ”ba cred că și-n următoarele zece”, și începe să râdă.

Așa suntem noi, românii, un popor deosebit. Nimerim într-un căcat sau un căcat ne nimerește și gata, e timpul să sărbătorim, cerurile ne-au zâmbit – am încărcat bateria cu noroc.

”Mâine să joci la loto. De fapt, la cât noroc ai pe tine, nu-i nevoie să iei bilete, oricum câștigi.”

Cum să n-o iubești? Stă pe bucata curată de pătură ca pe o plută-n mijlocul unei mări împuțite, tipul cu care era cât pe ce să se împerecheze ultra-pasional e un munte de găinaț, sandalele ei se dizolvă irecuperabil un metru mai încolo și ea… ea îmi zâmbește. Zeiță.

”Sebi, te rog să nu le povestești. Mi-ajunge Căpitanul Vomilă, nu rezist la înc-o poreclă din asta.” ”Eroul meu”, se chinuie să păstreze o față serioasă,”prințul meu salvator”, nu prea îi iese faza cu seriozitatea, ”te-ai pus între mine și ei, cum să crezi că n-o să-ți povestesc vitejia?” ”Sebi, vorbesc serios…” ”Eu nu, stai liniștit. Zău, te-aș pupa chiar acum, dacă n-ai fi plin de sturz.”

Noroc că iazul e la două minute mai la vale. Uite c-ajung și la pescuit, m-arunc în apă și leșină două tone de broaște, cinci tone de pește și două echipaje de canotaj ieșite la antrenament. N-am avut recoltă mai bună niciodată.

După un ceas de înmuiat și frecat, ies la mal cu doar o urmă de parfum păsăresc rămas pe mine, probabil în ureche. Tricoul, blugii, chiloții îmi sunt colorați indigo și nici mama detergenților nu-i mai curăță. E semnul inconfundabil al dietei sturzești. Mă întind pe ponton și stau să mă usuce soarele.

Oare ce face Sabina? Cred că se-ascunde în beci, să fie sigură că nu mă mai vede până plec. N-a mai venit cu mine la apă, se sufocase tot romantismul sub ploaia de noroc. Soarele și adierea ușoară a lacului încearcă să mă consoleze. N-au cum să reușească, când eu știu, fără nici cel mai mic dubiu, că sunt blestemat.

Ce-o să se întâmple data viitoare când încerc să-mi termin virginitatea? Atac nuclear? O să țâșnească rachete dintre picioarele fetei?


fragment din ”Căpitanul Orgasm – de la virgin la legendă”, exclusiv umor de cearșaf nerecomandat pudicilor și cardiacilor, este disponibil în următoare formate:

  • audio pe youtube(doar pentru cei peste 18 ani)
  • e-book la 3euro+TVA, pe amazon: AngliaSpaniaGermaniaItaliaUSCanada și-n oricare alt magazin amazon din lume. Pentru cei nefamiliarizați cu cărțile electronice amazon, ele se citesc din aplicația gratuită Kindle – odată ce ți-ai făcut cont pe amazon și te-ai logat în aplicație cu același cont, orice carte electronică cumperi pe amazon se descarcă automat în aplicația ta de pe telefon/tabletă/laptop.
  • carte clasică în librării, începând din vară

Să râdă și alții