Are fiică-mea un pluș gras și verde care miroase a ciocolată și arată ca un dinozaur constipat. Balonatul a intrat imediat în rândul jucăriilor ei favorite, cu care construiește povești tot timpul și-l ține aproape de ea în fiecare sesiune de vise.
După vreun an am găsit o mâță din același set, albă, pufoasă și cu aromă de căpșuni – vai ce surpriză o să-i facem copilului, c-am găsit perechea perfectă pentru Verzăciune. O singură problemă, Verzăciune e deja căsătorit cu o vulpe – am fost la nunta lor, a ieșit top da’ a și costat.
Nu pot, în condițiile astea, să fac din proaspăta achiziție o spărgătoare de casnicii așa că, cu vreo două săptămâni înainte de ziua cadoului, m-apuc să-l divorțez pe Verzăciune.
”Pui, vulpea nu mai poate. Ține enorm la Verzăciune, dar ce-i prea mult e prea mult. Din cauză parfumului lui de ciocolată, mănâncă dulce tot timpul și-a dat în diabet.”
”Aoleu, și-a rămas Verzăciune singur?”
”Cuc.”
Se pleoștește vizibil fiică-mea, dar mie mie îmi crește inima în piept; să vezi ce bucuroasă o să fie când apare pufoasa și-i sucește mințile constipatului. Nu iau însă în calcul talentele de fustangiu pe care le are băiatul.
A doua zi, copilul îmi prezintă noua prietenă a lui Verzăciune, poate cel mai adorat pluș al ei – perna în formă de căcăcel. I-am adus-o din Germania și-n aeroport a ridicat-o neamța de la scanări s-o vadă toată securitatea lor, în timp ce eu șopteam cât se poate de masculin ”nu mă judecați, e pentru copil”.
Las să treacă ceva timp și-i despart și pe ăștia.
”Verzăciune are coșmaruri în fiecare noapte, pui, și îi e frică să mai adoarmă.”
”Ce coșmaruri?”
”Tot visează că se îneacă în wc, din cauză că stă toată ziua lângă Căcăcița.”
”Vai! Iar rămâne singur?”
”Mai bine singur, decât mort de nesomn.”
Se pleoștește și mai tare, dar nu poți să-ți bați joc de sănătatea omului, așa că acceptă. Nu trec două zile și pușlamaua asta de Verzăciune își găsește din nou gagică. Măi, e ca un berbec în călduri. Altă vulpe, bănuiesc că are o simpatie anume pentru cozi stufoase. Și face și nuntă.
O iau de la capăt.
”Pui, vulpea2 nu mai poate vâna din cauza lui Verzăciune.”
”Ce?”
”Miroase atât de tare a ciocolată c-o simte prada de la un kilometru și se-ascunde.”
”Vaaaaiiiii!”
”Da, vai, o să moară de foame.”
N-a murit și nici divorț n-a dat.
”Tati, Verzăciune a găsit soluția. A zis că-i gătește el în fiecare seară și nu mai e nevoie să vâneze.”
Mda, așa-mi trebuie dacă-s unul din mamelucii ăia care gătește din când în când de relaxare, numa prostii învață junioara. Nu numai că n-au divorțat, dar după încă o zi au turnat și copii. Două bucăți, o vulpe mai mică, leită mă-sa și-un jumate-unicorn/jumate-dragon asemănător oarecum cu Verzăciune pe partea dragonească.
Nu mai risc. O las așa până-n noaptea dinaintea prezentării cadourilor, ca să n-aibă timp Casanova să facă altă cucerire.
”Pui, am o veste proastă.”
”Hai, mă tati…”
”Ce să fac, puiuț, dacă au venit la mine amândoi să-mi spună.”
”Offffff…”
”Da, se despart că-i mai bine pentru puii lor. Uite ce zice vulpea, și Verzăciune e de-acord.”
”Ce?”
”Că nu poate crește un puiuț de vulpe și să nu-l învețe să vâneze. Când o să crească mare, ce-o să facă? O să stea să-i gătească taică-su? N-o să fie liberă să meargă unde vrea ea, să-și găsească pereche?”
Nu zice nimic.
”Da, a zis vulpea că merge în pădurile sălbatice din Canada, scapă de mirosul de ciocolată și-apoi învață puii să vâneze. După ce reușește asta, poate se întoarce.”
”Și Verzăciune?”
”Verzăciune a zis că și el vrea ce-i mai bine pentru pui și a promis c-o să aibă mai multă răbdare și, dacă nu vine Vulpea înapoi, o să aștepte până găsește pe cineva cu care se potrivește perfect.”
”Offfff, ce tristețe… nu e nimeni așa pentru el.”
Gata, i-am făcut pașaport vulpii și valea. A doua zi la prima oră, vine momentul despachetării darurilor. Pe la mijloc, apare pufoșenie de mâță, trăsnind a căpșună de-ți mută nasul.
Țipă de bucurie, o strânge în brațe, l-aduce pe Verzăciune, se prezintă, se pupă, Romeo și Julieta maxim. Eu, ca să dreg un pic busuiocul despărțirilor brutale prin care am trecut bietul dinozaur constipat, aduc în discuție exilații din Canada.
”O să vină în vacanțe la ei, pisica abia așteaptă să-i cunoască puii, o să se înțeleagă toți foarte bine.”
”Ba nu, Verzăciune nu-și mai amintește nimic. E cu Căpșunica și-atât.”
”Serios?”
”Da. Uite ce fericiți sunt!”
Primul gând a fost că m-am chinuit degeaba, că nu era nevoie să meșteresc niciun singur divorț, dădea Verzăciune format la orice relație văzând bunăciunea cu aromă de fruct.
Al doilea gând a fost – uite, măi, cum se maturizează generațiile astea mai repede. Păi nevastă-mea a trebuit s-aștepte aproape douăzeci de ani, până s-a încurcat cu mine, ca să afle cât sunt bărbații de porci… cea mică știe deja și n-are nici zece.